A mai trecut o luna…. E deja august, detectivul a gasit-o. Am fost la ea. Nu era acasa. O vecina mi-a spus ca e plecata la tara, asa ca imi fac si eu bagajele….

M-am trezit de dimineata. Foarte de dimineata. Nici nu am putut manca… parca as fi un adolescent… Parca autobuzul ala nu mai vine odata… Uite-l [...] Drumul a fost foarte obositor, dar am ajuns. E tarziu. Pana la ferma parintilor mei mai e de mers. O sa innoptez la Christian.

-         Uite cine si-a amintit de noi! Ma intampina Christinne. Niciodata nu am suferit-o. Am simulat un zambet.

-         E, stii ca daca ar fi dupa mine as veni mai des. Si, Christian? El nu isi intampina un vechi prieten?

-         Christian intarzie putin. Intra.

Am intrat. Casa era primitoare, dar parca pozele cu cei doi erau puse peste tot int-o maniera ostentativa… Bine zicea Marie ca pentru Christinne Christian a fost doar un trofeu, si acum il etaleaza peste tot…  M-am asezat pe canapeaua din sufragerie. Ea mi-a spus ca se duce sa imi aduca o gustare. Pe masuta am vazut o poza de la nunta lor, pe atunci nu eram cu Aimée, eram doar amici. Am luat poza si am privit-o atent eram toti prietenii lui Christian, insurateii, Aimée, Marie, Jolie, Clara… Ce vremuri…

Christinne a venit cu niste sandvisuri…

-         Cina va fi putin mai tarziu, dupa ce vine si Chris.

S-a asezat langa mine. Mult prea aproape. Nici nu am mai vrut sa ma ating de sandvisuri.

-         Stii, Robert. Mereu mi-ai parut un tip interesant… dar, l-am cunoscut pe Chris inainte…

-         Stii, Christinne, eu o iubesc doar pe Aimée…

-         Pacat… dar cand ti-ai dat seama de asta?

-         Mereu am stiut!

-         D-aia ai inselat-o?

-         Nu intelegi….

Usa se deschise, ea sari ca arsa.

-         Iubire, ai venit mai devreme!

-         Da, pai am zis sa ma grabesc putin, nu in orice zi te viziteaza un fost coleg de scoala!

Christian intra in sufragerie. Era neschimbat fata de ultima data cand l-am vazut.

-         Ce faci frate?

-         Bine, fratele meu… Cat de cat….

-         Te inteleg.

Am stat pana la miezul noptii sa depanam amintiri, doar am fost colegi de la gradinita pana in clasa a 12-a. Christinne s-a inchis in camera ei dupa cina. Ce femeie aiurita. Mi-o amintesc in liceu, mereu in competitie cu Marie. Ele erau la alta clasa, dar rivalitatea lor era cunoscuta de toti… si pana la urma ea a ramas cu Christian, iar Marie… cu o cariera de inginer la Renault. Acum ce o vrea de la mine?

Restul noaptii  a trecut foarte greu. Pe la 7 m-a trezit Jean… sa-mi propuna o afacere, una interesanta… si intr-adevar ea. Una serioasa, nu cum obisnuia el acum cativa ani, tot felul de combinatii dubioase. Chiar e interesant proiectul, dar o sa ma gandesc la asta dupa ce o sa rezolv cu Aimée, azi sau cel tarziu maine… sper!

Aimée… cat imi lipsesti, cat de rau imi pare ca am fost un prost.

Azi m-am intalnit iar cu Jean, mi-a spus ca nu stie prea multe legate de ea. Doar ca este insarcinata in 4 luni acum si ca locuieste intr-un apartament. Singura. Mi-a promis ca o sa incerce sa afle ceva de la Marie, dar sigur doamna inginer, nu o sa ii spuna nimic… a ramas la fel de rece, nu e de mirare ca e la al doilea divort… singurul care ar fi putut-o imblanzi era Christian, dar pana si el s-a saturat.

Totul imi pare asa pustiu… desi orasul e asa de frumos. E prima primvara fara ea dupa mult timp. Ciudat… Mi-e dor de seara aia de primavara cand am simtit-o atat de aproape de mine… si acum e atat de departe…

Nu mai pot sta in casa. O sa ies sa ma plimb, e cam tarziu, dar trebuie sa imi limpezesc mintea cumva. Parisul e asa aglomerat… cum de am avut noi norocul de a locui in orase asa de aglomerate, cand noi uram aglomeratia?

M-am asezat pe o banca intr-un parc… un parc oarecare, nici nu ma intereseaza… Multe fete au trecut si s-au uitat la mine. Imi amintesc ca in tinerete aveam mare succes la fete, asta pana sa o cunosc pe Aimée – ea mi-a pus capac. Frumoasa mea Aimée, sigur prietenii mei m-ar considera un sentimental, dar ea e atat de adanc intrata in sufletul meu… ochii ei caprui, parul ei negru usor ondulat… Imi amintesc cand Jean mi-a prezentat-o… Idiotul, ea l-a iubit, dar el nu a vazut asta… Acum mi-e dor si de o banala cearta pe telecomanda.

E cam tarziu. S-a lasat frig. Hmm aceea e Marie care merge asa grabita? Da ea e…. trebuie sa o prind din urma.

-Marie, stai! Te rog!

- A, tu… am aflat ca ai venit si tu… de ce ???? Te-a lasat amanta? Nu… sa nici nu te aud! Sunt prea ocupata.

Cumnata mea, o incantare ca de obicei… si rapida… decat inginera la Renault mai bine se facea atleta.

O noua zi. Jean m-a sunat. Mi-a spus ca are vesti. L-am chemat pe la mine…

-Frate ce cumnata ai! Si un iceberg e mai cald… pe bune! Am incercat sa ma dau la ea..

-Cummmmm? L-am intrebat razand. Tu, ala timid, te-ai dat la cumanata-mea!!! Asta e buna!!! Scuza-ma ca rad.

- Da frate, mereu mi-a placut de ea…dar nu din cauza asta am facut-o… era singurul mod in care puteam afla unde e Aimée, stiu cat o iubesti, si eu prieten bun…

- Da, dezinteresatu’ de tine… Si, ceva ceva?

- Nimic… nici nu mi-a zis nimic, nici nu s-a intamplat nimic.

- Pai ce credeai, ca e asa usor…

Nimic relevant momentan. Poate socrii mei mi-ar spune unde e…nu, ar fi o nesimtire prea mare… O sa angajez un detectiv.

Londra. 2012. Martie. Ploaie. Un cartier nici prea bogat, nici prea sarac. O casa ca toate casele englezesti. Ora 12. Aimée terminase de aranjat masa, il chema pe Robert… se asezara in tacere si mancara… rutina se stabilise de mult intre ei doi. Robert o privi.

E atat de frumoasa, inca… dar ceva s-a schimbat… Acum 11 ani era o copila inca, bine si eu… eram doi copii ea avea 18 si eu 20,amandoi  la prima iubire… Acum totul a devenit asa complicat… ne-am mutat in alta tara, desi si in Franta puteam avea un viitor bun, ea ca profesoara eu ca arhitect… dar acesta a fost visul ei, si cum sa nu i-l indeplinesc? O iubesc inca, dar…

Dar m-am plictisit… De cativa ani rutina a pus stapanire pe vietile noastre…si nu e doar asta e si mediocritatea in care traim… Pare suparata. O fi aflat deAlexandra?

Telefonul suna… Aimée s-a ridicat si a raspuns.

-         Strang eu, iubita, ii spuse Robert, dar ea nici nu-l privi.

Ah, e suparata… ce o fi fost in capul meu, eu pe ea o iubesc… nu pe Alexandra… Alexandra e doar biletul meu spre viata mai buna pe care vreau sa i-o ofer lui Aimée… de indata ce obtin acel job la firma sotului ei, nu o sa mai fiu un arhitect francez mediocru stabilit in Londra…

Nici nu se compara… Aimée e delicata, feminina, are cei mai furmosi ochi caprui… Alexandra,  e cam necioplita in ciuda faptului ca e bogata, se vede ca e doar o imigranta moldoveanca si nici la frumusete nu e cine stie ce, chiar daca e blonda cu ochi albastrii.

-         Eu plec in Franta.

-         Ce spui, iubire?

-         Plec, Robert… plec…am aflat de moldoveanca aia…

-         Nu, Aimée, te rog, pot sa iti explic… am facut asta doar pentru tine, sa iti ofer viata pe care o meriti….

-         Asta e buna… eu sunt fericita asa cum eram, nu mai vroiam nimic: doar tu, eu si copilul pe care in sfarsit il astept!

-         Copil?

-         Da, dar nu … nu meriti sa ii fii tata! Plec in Franta. Am vorbit cu Marie, o sa imi inchirieze un apartament… ca nu am de gand sa stau la ai mei, si nici la ea… Vreau o viata noua! Vreau sa uit!

………………………………………………………………………………………………………………………………

Si de atunci nu am mai vazut-o. Bineinteles am renuntat la Alexandra. Am renuntat la viata mea si m-am intors la Paris sa o caut. Dar nimeni nu vrea sa imi spuna unde e. Nici macar Jean, stiu ca stie ceva, l-am vazut vorbind cu Marie… Am fost prea slab atunci, in acea zi cand s-a intamplat…

Era o zi friguroasa de ianuarie. Chiar si un oras ca Londra era gol. Stateam la pub-ul obisnuit, la masa obisnuita. Cand am primit un mesaj de la Aimée  spunandu-mi ca a intervenit o problema la scoala si nu mai poate veni. Atunci a intrat ea… Alexandra. O stiam din vedere, de fapt ii cunosteam sotul foarte bine… nenorocitul ma refuzase de cateva ori (nu ii plac francezii). S-a apropiat de mine…

„Ma scuzati, imi puteti spune cat este ceasul?”

„ Este 12:00!”

„Of am ajuns prea devreme? Va deranjeaza sa va tin companie? Vad ca sunteti singur si plictisit…”  Asa era stilul ei – „bagacios” – , dar da, eram plictisit, treceam printr-o perioada in care imi lipsea vechea Aimée… si vechiul eu… Apoi mi-a venit ideea geniala… si acum platesc consecintele…

Roma, 11 mai 1991

Draga Aimée,

Mie Jean mereu mi s-a parut un pierde-vara, nu neaparat din cauza ca provine dintr-o familie saraca, ci din cauza atitudinii lui.

Cu privire la ce ai facut cu Robert… esti majora stii ce faci, dar ai grija, stii la ce ma refer… Ma bucur ca va iubiti, sincer, macar tu sa ai iubire daca eu am doar… sex… la asta se cam rezuma relatia mea cu Mario. Si la mine, chiar poti spune ca a fost devreme, tu macar il stiai pe Robert de ceva vreme…

Ar trebui sa vii in Roma la vara… ia-l si pe Robert… bine dupa admitere, eu o sa vin in Paris abia in septembrie, caci o sa fac practica… dar voi doi sunteti invitatii mei… Mi-ar placea sa va vad impreuna… Mama mi-a vorbit de realtia voastra si, asa intre noi, iti marturisesc ca ii place de Robert, a zis ca e frumusel si destept… Si stii ca ii dau dreptate…

O sa plec cateva zile la Palermo, intr-o mini-excursie cu cei de la facultate… o sa fie super… asa ca sa nu te sperii daca o sa iti raspund mai greu la urmatoarea scrisoare, englezoaica mica…

Bisous,

Marie

Capitolul 4

Roma, 20 aprilie 1991

Draga Aimée,

Cred ca am fost blestemate sa traim in 2 din cele mai vizitate orase… Si totusi parca mai bine era acasa (da, eu insensibila, recunosc: MI-E DOR DE CASA).

De Paste, orasul a fost si mai aglomerat… Niste colegi au fost sa asculte mesajul papei, am fost si eu dar mi s-a parut putin cam plictisitor… Seara am petrecut-o cu alti colegi bursieri, intr-o discoteca… am dansat, am cunoscut lume noua… printre care si un tip super… Mario, inalt, bine-facut, blond cu ochi verzi,fata ovala, dar nimic serios, inca… Totusi parca nu imi arde iubiri… Sunt comica, presupun, eu « stana de piatra», cea care azi incheie o relatie si maine incepe alta, sufera dupa… Christian… da recunosc, sufar… si nici acest Mario, si nimeni altcineva nu ma va face sa il uit… el a fost singurul pe care l-am iubit vreodata (dar asta ramane intre noi doua si foaia asta). Probabil tu vrei detalii picante, insa nu am momentan…

Ma bucur ca iti merge bine cu Robert, chiar cred ca va sta bine impreuna! Mai bine decat ti-ar fi stat cu Jean… ma bucur ca ai realizat ca ceea ce simteai pentru el era doar o iluzie de sfarsit de adolescenta si ca viata ta nu se sfarsea la el! Acum poate ca nu ti-ai fi dat seama, dar pe parcurs ai fi vazut ca tu si Jean sunteti diferiti si mereu vor fi diferente intre voi doi…

Acum te las, o sa ma apuc si de scrisoarea pentru parinti si apoi sa continui un proiect… Ah , in octombrie incepi si tu facultatea si o sa vezi cum e …

Cu drag,

Marie

Capitoul 5

Paris, 1 mai 1991

Draga Marie,

Incep scrisoarea prin a-ti spune ca sunt foarte bucuroasa, si asta din trei motive (primele 2 sunt cam pe acelasi nivel de fericire; iar ultimul e la un nivel maxim):

1. Ai recunoscut ca il iubesti pe Christian si ador cand lumea imi da dreptate
2. Ai gasit si tu pe cineva care poate iti mai ia din acreala, sper…
3. Eu si R. am petrecut  prima noastra noapte impreuna, poate zici ca e cam devreme, dar asa am simtit…de fapt accept orice repros numai sa nu le zici parintilor… Mi s-a parut asa de frumos, acum il iubesc si mai mult, aveai dreptate cand spuneai ca el cel mai frumos lucru!!!

In rest nimic nu mi se mai pare notabil… aaaa, m-am hotarat sa dau la facultatea de litere, sa studiez engleza… doar toti colegii mei  imi spun ca sunt o englezoaica… Ce dor imi va fi de ei…

Si era sa uit. Jean a reaparut… Inevitabil ne-am intalnit cu el… De fapt el stia ca sunt cu Robert… Cica a fost plecat in Dijon in legatura cu noua lui slujba grozava, despre care nici R. nu stie multe… hmmmmmm pentru prima data, J. mi se pare suspect!

Tie cum iti merge cu acel Mario, care apropo, din ceea ce mi-ai scris seamama cu Christian?

Bisous,

Aimée